Universitatea Craiova s-a despărțit oficial de fostul ei căpitan! Fotbalistul are oferte de la FCSB, Rapid și U Cluj

Universitatea Craiova s-a despărțit oficial de fostul ei căpitan! Fotbalistul are oferte de la FCSB, Rapid și U Cluj
  • Publicat:

Universitatea Craiova a anunţat despărţirea de Bogdan Vătăjelu şi astfel gruparea din Bănie a confirmat întreaga listă de disponibilizări anunţată de ProSport.

Universitatea Craiova s-a despărțit oficial de fostul ei căpitan! Fotbalistul are oferte de la FCSB, Rapid și U Cluj

ProSport a anunţat în exclusivitate lista disponibilizărilor de la Universitatea Craiova, iar aceasta a fost confirmată integral în această perioadă de pauză, prin măsurile luate de clubul condus de Mihai Rotaru. După ce s-a despărţit de Bogdan Mitrea (35 de ani), care a ajuns la „U” Cluj, Ionuţ Vînă (28 de ani), care a revenit la Farul, Valerică Găman (34 de ani), aflat la final de contract, de elveţianul Ivan Martic (32 de ani), şi de Sergiu Hanca, acesta reziliindu-şi contractul, Universitatea Craiova a anunţat şi plecarea lui Bogdan Vătăjelu (30 de ani), căruia i-a expirat contractul.

Dacă în cazurile lui Ionuţ Vînă şi Sergiu Hanca, Universitatea a postat mesaje ironice la despărţire, la plecarea lui Bogdan Vătăjelu, unul dintre cei mai vechi componenţi ai lotului, gruparea din Bănie i-a dedicat un comunicat afectiv, care se încheie cu cuvintele „Craiova va fi mereu casa ta”. Bogdan Vătăjelu a fost adus în Bănie de la Metalul Reşiţa, în 2014, pentru 150.000 de euro, iar trei ani mai târziu a fost transferat la Sparta Praga, de unde a plecat la Jablonec. În 2019 a revenit în Bănie, unde a evoluat până la terminarea contractului. Este evaluat la 550.000 de euro pe transfermarkt.

„Îți mulțumim pentru tot, Bogdane!Nu este un adio, ci mai degrabă un „La revedere, pe data viitoare!”, căci Bogdan Vătăjelu va fi mereu unul dintre noi. Pentru loialitatea și devotamentul tău în tricoul Universității, îți suntem cu toții recunoscători. Căpitan, Idol al tribunelor, a contribuit la promovarea din 2014, a cucerit Cupa României, a cucerit SuperCupa României, 236 de meciuri, 18.671 de minute, 13 goluri și 16 assisturi

TOATE ACESTEA PENTRU ȘTIINȚA! Îți dorim mult succes mai departe, Bogdan! Craiova va fi mereu casa ta” este mesajul Universităţii Craiova.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte
Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Mai bine de jumătate de ţară intră în câteva ore sub avertizare de furtuni. Ploi, grindină şi vijelii până la noapte
Mai bine de jumătate de ţară intră în câteva ore sub avertizare de furtuni. Ploi, grindină şi vijelii până la…
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Din ce face bani, de fapt, noul soț al Larisei Iordache. Ce s-a aflat despre Cristian Chiriță, imediat după cununia civilă
Din ce face bani, de fapt, noul soț al Larisei Iordache. Ce s-a aflat despre Cristian Chiriță, imediat după cununia…
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale
MICUL DETALIU care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi cunosc această regulă
MICUL DETALIU care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi cunosc această regulă
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion Doldurea
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor pe care l-a obținut Ion…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
French Open ne-a pus în fața unui scenariu încântător: cum se scrie istorie sub ochii noștri
French Open ne-a pus în fața unui scenariu încântător: cum se scrie istorie sub ochii noștri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au fost răsfățați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a arătat tortul miresei. Invitații au…
×